Copenhaga. Plimbări , priveliști urbane și pauze de cafea.

by Cristina Enache

Vântul nu lipsește niciodată. Pe orice stradă, mergând de-a lungul canalelor, imposibil să te ascunzi de el. Ajungi să-l accepți, poate cu greu să-l ignori, dar e acolo mereu.
E orașul micii sirene, al turnului cu ceas din poveștile lui Andersen, al oamenilor care zâmbesc mereu, fete blonde cu haine negre, toți pe biciclete, al copiilor care merg fără umbrele prin ploaie și râd, în timp ce tu cauți soarele cu disperare.
Atunci l-am văzut, în timp ce mergeam de-a lungul canalului principal. Peste drum de Black Diamond, noua bibliotecă – extinderea Royal Library, urcând spre mare. În vechile docuri, un bovindou de sticlă deasupra canalului, ieșind obraznic din peretele masiv de piatră al unei clădiri. Știam că trebuie să ajung acolo, locația pentru următoarea cafea, vedeam masa din colțul de sticlă unde urma să mă așez. Coppelia trebuie să fi trecut cândva pe acolo, simțeam aroma batistei pierdute, ispita era irezistibilă.
Centrul Danez de Arhitectură. Clădire austeră de piatră, pe malul canalului. Casa cu bovindoul de sticlă. Am zăbovit cât de puțin am putut la librăria institutului, și în final am ajuns în cafeneaua de la etaj. Am savurat fără să fie în meniu spațiul perfect fluid – tranziție între casă și oraș, mix între expoziție și cafenea, între apă, vânt, și adăpost.
Priveliște perfectă către orașul spart de ape, vitregit de natură, permanentă căutare de liniște. Armonie. Zen. The danish Hygge.

Danish Architecture Centre – http://www.dac.dk/en/service-sider/visit-us/
Hygge – http://www.visitdenmark.com/hygge
Black diamond – http://www.visitcopenhagen.com/copenhagen/black-diamond-gdk412214

Photos
– By Jens Rost from Taastrup, Greater Copenhagen Region, Denmark, Scandinavia. – The DAC, CC BY-SA 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=22034659, via Wikimedia Commons
– By Casper Moller from London, United Kingdom [CC BY 2.0 http://creativecommons.org/licenses/by/2.0)], via Wikimedia Commons
– ©Cristina Enache