V from Valencia

by sun

Puțin probabil să te poarte pașii într-acolo. Pentru că Valencia înseamnă pentru majoritatea dintre noi fie plajă, fie cel mai mare centru istoric din Europa, fie Calatrava.
Portul e undeva între, sari de el, de la City of Arts and Science mai degrabă iei un autobuz ca să poți trece de aria industrială care rupe orașul de plajă. Așa că îi dai foarte ușor skip.
Pe acolo, pe undeva, la marginea portului industrial, o găsești. Parcursul nu e dintre cele mai atractive. Periferic – street art, skateri, rolleri…..senzația aceea de loc abandonat e prezentă.
Veles e Vents. House of America’s Cup. Pierdută aparent, se profilează doar pe backgroundul cerului care se pierde în mare, și-ți dezvăluie coborând mai aproape de apă portul turistic, mineral curgând organic din clădirea ce a devenit cel mai recent icon arhitectural al Valenciei.
Bătută mult de vânturi, Chipperfield trebuie să fi iubit fiecare linie pe care a desenat-o. Plutește. Ar putea zbura, te gândești, dacă nu ar fi ancorată de țărm. Beton și sticlă, platforme de lemn, de o simplitate covârșitoare. Orizontalitatea casei continuă linia țărmului, a mării, a cerului, a peisajului în care totul este orizontal. Îi aparține, i se dăruiește, se contopește, pentru ca în momentul în care soarele apune să spargă explozia culorilor în aceeași orizontalitate, albă și rece al betonului. Spațiul se ordonează, devine, îl simți. Locul în care poți vedea vântul, în care miroși marea, în care auzi soarele cum traversează cerul. Loc de limită, tranziție între oraș și infinit.

photo credit: Răzvan Ichim, Cristina Enache